Pietele de asigurari emergente din regiunile ECE si CIS au un potential semnificativ de dezvoltare si vor juca un rol din ce in ce mai important la nivelul industriei reasigurarilor in viitor. “Din punct de vedere geografic, reprezinta o regiune semnificativa care se va dezvolta foarte mult in urmatorii 20-30 de ani. Iar pe masura ce aceste piete se dezvolta, vor avea un cuvant tot mai puternic de spus in pietele de reasigurare globale”, a declarat Kirill SAVRASSOV, Chief Underwriting Officer si Senior VicePresident, PHOENIX CRetro Re, citat de publicatia Insurance Day.

In acest context s-a dezvoltat PHOENIX CRetro Re, o platforma de reasigurari de nisa care face legatura dintre LLOYD’s si piata internationala de reasigurari de catastrofa cu asiguratorii si alti furnizori de capital din ECE, CIS si MENA.

Astfel, PHOENIX CRetro Re ofera posibilitatea de retrocesiune pentru riscuri catastrofale sindicatelor din piata LLOYD’s, nefiind o entitate care sa preia riscuri, ci servind ca o platforma prin intermediul careia sindicatele LLOYD’s (si, ulterior, alti reasiguratori globali) pot accesa capacitate de retrocesiune oferita de companii de asigurari si reasigurari, precum si investitori institutionali din Europa Centrala si de Est (ECE), regiunea CIS (Commonwealth of Independent States), Orientul Mijlociu si Africa de Nord (MENA).

In momentul de fata, pietele locale din regiunile mentionate au capacitatea si intelegerea necesare de a participa in pietele internationale de riscuri catastrofale, dar nu sunt inca suficient de dezvoltate. “Aceste piete nu au nicio expunere la evenimentele catastrofale globale; nu pot participa la acoperirea acestora pentru ca aproape nicio companie din aceste piete nu are un rating financiar adecvat, din moment ce rating-urile de stat, care le limiteaza pe cele individuale ale companiilor, se afla mult sub cerintele minime ale brokerilor internationali”, a explicat Kirill SAVRASSOV.

Prin urmare, PHOENIX CRetro Re functioneaza atat ca un agregator, cat si, in anumite circumstante, ca o piata de subscrieri. “Companiile locale din aceste regiuni nu pot participa in pietele internationale catastrofale din cauza lipsei unui rating [Standard&Poor’s] si pentru ca sunt foarte mici. In momentul de fata, acestea nu pot subscrie linii decat intre 1 mil. USD si 5 mil. USD, la nivel individual. Dar orice sindicat care isi doreste acoperire are nevoie de sume mai mari, asa ca noi activam ca un agregator pentru aceste companii relativ micute”, a adaugat SAVRASSOV.

Insa prin procesul de agregare, PHOENIX poate oferi linii individuale de retrocesiune intre 16.2 mil. USD si 80,8 mil USD: “Le oferim acestor companii locale posibilitatea de a subscrie programe de retrocesiune pentru sindicatele LLOYD’s. Facem acest lucru utilizand toate instrumentele disponibile pe segmentul ILS si pitele de reasigurare colateralizate. Prin intermediul lor, facem legatura dintre nevoia de capacitate existenta pe piata de retrocesiune a riscurilor catastrofale si aceste piete regionale care isi doresc sa participe in piata riscurilor catastrofale”, a afirmat Vicepresedintele PHOENIX.

Leave a Comment